Laura Cosoi e impotriva operatiilor estetice: cum reuseste frumoasa vedeta sa-si mentina tenul sanatos
Trăim vremuri în care vrem nu vrem imaginea joacă un rol esențial, iar pentru a fi în pas cu moda doamnele și domnișoarele apelează la diverse trucuri pentru a-și scoate în evidență frumusețea, chiar dacă uneori au tendința să exegereze. Laura Cosoi a știut de la început să își creeze o imagine curată și este adepta stilului natural pe care îl promovează cu mândrie.
“Nu vreau să mă prefac și nici să mă îndepărtez de ceea ce sunt eu cu adevărat. Nu am nimic împotriva operațiilor estetice, dar nu sunt adepta. Prefer să fac sport și să mă mențin așa. Nu pun accent pe imagine. Nu îmi pun unghii false sau gene cu fir. Nu-mi dedic timpul lucrurilor superficiale”, ne-a povestit ea.
Atunci când nu are vreun eveniment, actrița nu poartă nici pic de machiaj și nu se ferește să se pozeze și să le arate tuturor cum arată chipul ei fără nici un retuș. “Nu vreau să par altceva decât sunt, probabil din acest motiv sunt apreciată. Lumea imediat observă dacă apelezi la diverse tertipuri și nu mai ești tu cu adevărat. Le sfătuiesc pe femei să nu încerce să pară altceva decât sunt, să fie mai substanțiale. Mama mea îmi zice mereu: ’’oare copiii ale căror mame sunt operate în exces, știu care este adevărata față a lor?’’, ne-a mai declarat ea.